Ia-mi sufletul în palma, în palma ta cea fina,
Si albul pielii tale-mi va fi pe veci lumina...
Uita-mi sarutul ultim pe-aceleasi pleoape doua,
Printre magnolii trupul, ca pe un strop de roua...
Ia-mi gândul ce-ti pastreaza în el, aievea, glasul
Si-n verde iarba-ascunde-l... culoarea ei mi-e pasul...
Aluneca-mi pe frunte, placere fara nume,
Pe ale mele buze fii vers uitat de lume…
Si-a nu stiu câta oara, peste ce-a fost odata,
Când fi-va iar o vara, împrastie-ma toata…
Brate-mi vor fi salcâmii încununati de floare
La piept n-oi strânge vântul ci doar pe tine, soare…
Mariana Eftimie Kabbout
Preluare de pe blogul unui sufletel drag mie.
↧